Este pur și simplu uimitor cât de mult poate schimba o ținută o simplă pereche de ochelari de soare! Așa cum simți nevoia să adaugi o pereche de cercei sau un ceas la un outfit pentru că parcă mai lipsește ceva, tot la fel de bine poți considera ochelarii de soare un accesoriu de nelipsit atunci când ieși afară. Este deja știut faptul că îi putem purta în absolut toate anotimpurile și că au puterea de a transforma o ținută …. meh, random într-una super suuuuper stylish!
Exercițiu de imaginație: gândiți-vă la rochia (în cazul fetelor)/cămașa (hey, guys!) voastră preferată și imaginați-vă cum o veți purta mâine. Prima dată vizualizați-o fără ochelari de soare, apoi cu un tip de ochelari, iar, mai apoi, cu un alt tip de ochelari de soare. Mie, personal, mi se pare foarte interesant cât de mult se schimbă ținuta de la o imagine la alta (fără ochelari vs. cu prima pereche de ochelari vs. cu a doua) și tocmai cu ajutorul unor astfel de accesorii putem reinterpreta o singură piesă vestimentară în numeroase moduri.
Există, totuși, și câteva reguli de purtare a ochelarilor de soare.
# s-a tot vorbit de acea regulă a opozițiilor: dacă aveți fața rotundă, optați pentru rame unghiulare, iar dacă aveți forma feței unghiulară (dreptunghi, diamant), mergeți pe variante de rame rotunde, ovale etc.
# pe de altă parte, have fun with it. Trebuie să aveți curajul de a purta forme, culori și dimensiuni la care nu v-ați fi gândit niciodată și combinați-le în cel mai interesant mod posibil cu piesele vestimentare.
# nu e ok să purtați ochelari de soare noaptea sau indoor. Doar dacă aveți o migrenă sau… știți voi, mahmureală. :))
# always/sometimes/never. Așa cum îi spune și numele, regula aceasta face referire la diverse situații când putem purta mereu/uneori/niciodată ochelarii într-un anumit fel. Astfel, este mereu foarte ok să porți ochelari afară, dar trebuie să ți-i dai jos atunci când intri într-o clădire. Totuși, atunci când intri rapid într-un magazin sau ai ceva de rezolvat care nu durează mult timp, ți-i poți pune pe cap, agățați de guler sau de o ață în jurul gâtului. Și… niciodată nu-i agăța altfel (într-un mod mai șmecheresc așa…) și nici nu-i purta atunci când ai o discuție profesională.
Așa cum probabil se înțelege deja, pe mine mă bucură enorm de mult o pereche nouă de ochelari de soare pentru că știu că voi profita la maximum de ei, adică îi voi purta în 1001 de feluri. Recent am descoperit un site de ochelari de soare unde am găsit modele de la Ray-Ban, Guess, Just Cavalli si Michael Kors. Se numește ochelari.net și am câteva motive solide pentru care am optat pentru acest magazin online: toți ochelarii au protecție 100% UV, au livrare gratuită (și sunt foarte prompți!), magazinul oferă modele peste modele peste modele (peste 300, actually), oferă sfaturi utile pentru alegerea perechii perfecte și au o politică de returnare a produsului de 30 de zile. Fair enough, așa că am ales frumușel o pereche de ochelari Guess și am și ieșit la plimbare cu ei.
Așa că haideți să vă arăt noii mei ochelari de soare, pe care i-am purtat cu o bluză baby doll de la Jadu, cu o geacă Levi’s, vintage, și cu o pereche de pantaloni casual.
Acum e rândul vostru. Care sunt modelele voastre preferare de ochelari de soare de la ochelari.net?
Concept ¦ Cool sunglasses are cool
Location ¦ BCU, Iași
Sunglasses ¦ Ochelari.net (find more models here)
Denim jacket ¦ Vintage Levi’s
Pants ¦ Local store
Shirt ¦ Jadu (find it here)
Shoes ¦ Musette
Wooden bag ¦ Vintage
3 thoughts on “Got to love those shades”
Ce bine-ți vin ochelarii ăștia! Vă cam invidiez pe voi, cei care puteți purta și ochelari de soare ? Eu fiind ochelaristă cu dioptrii mari care nu poate trăi fără ochelari! Ah, și niciodat’ n-am purtat ochelari de soare! ?
Dac-aș fi în locul tău, cred că mi-aș aduna cât mai multe perechi de ochelari de soare care mai de care mai șuchii pt că, ai dreptate, poți să ai cea mai banală ținută, o pijama chiar, îți pui una pereche ochelari beton și ești oh so fancy already ?
@Maria Alexandra, pentru noi, ochelariostele, sunt disponibili ochelari de soare cu dioptrii. Si eu sunt in aceeasi situatie, deci te inteleg.
Da, știu că există și posibilitatea celor cu dioptrii, însă ce te faci atunci când te costă o grămadă și apoi te mai și plictisești de ei, să zicem după un an? I know, looong story pe tema asta :))