Lucrând cu zeci de femei în programele mele de consiliere de imagine, de-a lungul anilor, am constatat un aspect: obiectivele personale și rutinele de relaxare și cele care țin de sănătatea noastră (fizică și psihică) se situează mereu pe plan secundar. Ni se pare infiniiiiit mai important tot ceea ce ține de job-ul sau business-ul nostru. Până într-un punct. Când începem să conștientizăm că noi și toate acele mici rutine de deconectare de la stresul de zi cu zi trebuie să primeze. Când începem realmente să simțim că avem nevoie și de momente de liniște. Când ne dăm seama care sunt beneficiile programării (în agendă, da!) unor intervaluri pentru noi, pentru destindere.
Pentru mine, una dintre cele mai eficiente metode de relaxare este masajul. Mă declar îndrăgostită de orice tip de masaj, fie el mai relaxant sau axat pe detensionarea corpului. Când am testat prima dată fotoliul de la Komoder, la recomandarea unei cliente, cu care eram la o sesiune de shopping în mall, mi s-a părut divin! Cum poate un scaun să-ți ofere unul dintre cele mai bune masaje? Și nu, nu exagerez cu nimic.
După această primă interacțiune, au mai urmat alte câteva săptămâni de testare la birou al modelului Focus 2. Și trebuie să vă spun că nu am fost singura care a vânat un moment liber pentru un masaj pe fotoliul de la Komoder. Interesant este că poți seta tipul de masaj, intensitatea, timpul pe care vrei să-l aloci, poziția scaunului, poți asculta playlist-ul preferat în boxe, conectând telefonul la scaun prin intermediul Bluetooth-ului, ai posibilitatea de a activa sistemul de încălzire în scaun sau poți face toate aceste setări cu ajutorul comenzilor vocale. În plus, ceea ce trebuie musai menționat este faptul că fotoliul oferă un masaj complet, iar când zic asta mă refer la spate, umeri, brațe, șezut, tălpi.
Cu un asemenea fotoliu de masaj acasă (ohhh.. și abia aștept să ne găsim și mutăm în noua casă), îți vei putea rezerva momente de relaxare mult mai ușor, fără să te mai gândești la metode de detensionare eficiente. Dar trebuie să recunosc că și la birou este extrem de util un astfel de „prieten”.
Oricum, mai multe detalii și specificații tehnice găsiți și pe site-ul celor de la Komoder sau în showroom-urile din București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Pe mine m-au convins și abia aștept să-i găsesc un loc în casă. Voi l-ați testat?